Предыдущая страница реферата | 1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11 | Следующая страница реферата

Pentru a fi valabil consimţământul trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele cerinţe:

a) hotărârea de a încheia actul juridic trebuie să fie exteriorizată. Atâta timp cât consimţământul nu a fost exteriorizat nu are nici o semnificaţie juridică.

Formele declaraţiei de voinţă pot fi alese liber de către cei ce încheie actul juridic cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, când manifestarea de voinţă trebuie să îmbrace o formă specială.

Modurile de exteriorizare a consimţământului sunt variate. Vorbele şi înscrisurile sunt cele mai frecvente. Dar în afară de declaraţia expresă, făcută verbal, în scris sau chiar printr-un gest, spre exemplu chemarea unui taxi, consimţământul se mai poate manifesta şi prin săvârşirea unei acţiuni cum ar fi, spre exemplu, începerea executării unui mandat din care rezultă în mod concludent acceptarea mandatului ori chiar prin adoptarea unei anumite atitudini (staţionarea taxiurilor în anumite locuri ce le sunt rezervate).

În literatura de specialitate, ca şi în practica judiciară s-a pus problema valorii juridice a tăcerii. În principiu tăcerea prin ea însăşi nu poate valora consimţământul.

Cu toate acestea, legea prevede unele cazuri în care tăcerea valorează consimţământul. Astfel, dacă după expirarea termenului stipulat prin contractul de locaţiune, locatarul rămâne şi este lăsat în posesia bunului, locaţiunea se consideră reînnoită care se numeşte tacită relocaţiune. Tăcerea mai poate valora consimţământul atunci când părţile atribuie tăcerii semnificaţie juridică de consimţământ sau o astfel de semnificaţie rezultă din obicei.

b) consimţământul trebuie să provină de la o persoană care are discernământ. Actul juridic civil fiind un act de voinţă, autorii manifestarea de voinţă trebuie să aibă puterea de a discerne şi a aprecia consecinţele actului juridic pe care le încheie.

Persoanele care au deplină capacitate de exerciţiu, sunt prezumate că au discernământ. Minorii până la vârsta de 15 ani alienaţii mintali şi debilii mintali puşi sub interdicţie judecătorească sunt prezumaţi că au discernământul necesar să încheie acte juridice civile, fie datorită vârstei lor fragede, fie datorită stării lor de sănătate mintală.

Între 15 şi 18 ani minorii au capacitate de exerciţiu restrânsă şi în această perioadă discernământul lor juridic este în curs de formare. Ei au discernământ, însă le lipseşte experienţa vieţii juridice, motiv pentru care actele lor juridice sunt încuviinţate în prealabil de ocrotitorii lor legali.

c) consimţământul trebuie să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice, adică de a angaja, pe autorul lui din punct de vedere juridic. De aici consecinţa că obligaţiile de ordin moral, cele de politeţe sau pur amicale, precum şi cele încheiate sub o condiţie pur postetativă, a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa celui ce se obligă, nu sunt obligaţii juridice. În aceste cazuri, declaraţia de voinţă nu are valoare juridică, fiindcă lipseşte intenţia de a se obliga juridiceşte.

d) Consimţământul să nu fie alterat prin vreun viciu de consimţământ. Caracterul conştient şi liber al consimţământului poate fi alterat de anumite împrejurări denumite vicii de consimţământ. Într-adevăr, potrivit  dispoziţiilor art, c civ “consimţământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol”. Viciile care alterează caracterul conştient şi liber al consimţământului sunt: eroarea, dolul, violenţa şi leziunea.

Viciile de consimţământ

Eroarea. Eroarea este o falsă reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic. În raport cu consecinţele pe care le produce eroarea poate distinge voinţa juridică, poate vicia consimţământul sau poate să nu aibă nici  o influenţă asupra voinţei, fiind indiferent din punct de vedere juridic. Rezultă, aşadar, că în funcţie de efectele la care dă naştere, eroarea este de trei feluri: eroarea obstacol, denumită şi distinctiv de voinţă, eroare-viciu de consimţământ şi eroare indiferentă.

Eroarea obstacol este cea mai gravă formă de eroare, ea împiedicând formarea actului juridic. Acest fel de eroare se întâlneşte în cazul în care ea cade asupra naturii actului juridic, adică o parte crede că încheie un act juridic de vânzare-cumpărare, iar cealaltă parte că încheie un act juridic de donaţie, precum şi în cazul în care eroarea cade  asupra identităţii obiectului, respectiv, o parte crede că  obiectul actului juridic este un apartament, iar cealaltă parte că obiectul actului îl constituie o garsonieră.

Eroarea obstacol împiedicând formarea actului juridic echivalează cu lipsa consimţământului ceea ce atrage după sine nulitatea actului juridic civil încheiat sub imperiul acestei erori.

Eroarea viciază consimţământul în două cazuri şi anume: când eroarea cade asupra calităţilor substanţiale ale obiectului adică asupra acelor calităţi care au fost determinante la încheierea actului juridic şi fără de care – dacă n-ar fi intervenit eroarea – actul nu s-ar fi încheiat (de exemplu, se crede că se cumpără un tablou original al unui pictor renumit şi în realitate este o copie) şi atunci când eroarea cade  asupra identităţii sau asupra calităţilor speciale ale persoanei celui cu care s-a încheiat contractul, în acele contracte în care consideraţia persoanei cocontractului şi a calităţilor sale speciale (aptitudini deosebite, talent, reputaţie etc.) sunt hotărâtoare la încheierea contractului (actul cu titlu gratuit, mandat, depozit, angajarea de specialişti sau artişti).

Prin urmare, ceea ce viciază consimţământul şi anularea actului juridic este eroarea asupra motivului determinant, dacă acest motiv a fost o calitate substanţială a obiectului sau identitatea ori însuşirile speciale ale persoanei cocontractului.

Actele juridice civile încheiate sub imperiul erorii sunt sancţionate cu nulitate relativă.

În toate celelalte cazuri, eroarea este considerată ca indiferentă. Ea nu viciază consimţământul şi ca atare nu are nici o influenţă asupra valabilităţii actului juridic (de exemplu, eroarea asupra calităţilor nesubstanţiale) erori de calcul.

În funcţie de natura realităţii fals  reprezentate, eroare poate fi: eroare de fapt, adică o falsă reprezentare a realităţii faptelor şi eroarea de drept care constă în falsa reprezentare a existenţei ori conţinutului unei legi.

Problema admisibilităţii erorii de drept ca viciu de consimţământ este controversat. Unii autori invocând argumente rezultând din obligaţia cunoaşterii legii întemeiază pe prezumţia de cunoaştere a legii consideră că eroarea de drept nu poate fi invocată ca viciu de consimţământ.[10]

Considerăm alături de marea majoritate a autorilor, precum şi de practica judecătorească că eroarea de drept poate fi invocat ca viciu de consimţământ. Eroarea de drept în măsura în care produce aceleaşi efecte ca şi eroarea de fapt nu poate fi respinsă ca viciu de consimţământ, deoarece cel ce invocă eroarea de drept nu caută să se sustragă de la aplicarea legii civile, ci se mărgineşte să arate că a avut o falsă  reprezentare a realităţii cu privire la aceasta, ceea ce are ca urmare anularea actului juridic.

Pentru ca falsa reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic civil să fie viciu de consimţământ trebuiesc îndeplinite cumulativ următoarele două condiţii: elementul asupra căruia cade  eroarea trebuie să fie hotărâtor, determinant pentru încheierea actului juridic, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut realitatea, actul nu se încheia şi faptul – la contracte – că celălalt contractant a cunoscut sau trebuie să cunoască, în împrejurările date, că motivul determinant asupra căruia a purtat eroarea, a fost determinant, hotărâtor pentru încheierea actului juridic.

Conform principiilor probaţiunii judiciare, dovada erorii trebuie să fie făcută de cel ce invocă eroarea ca viciu de consimţământ. Fiind un fapt juridic eroarea poate fi dovedită prin orice mijloc de probă admis de lege, inclusiv prin martori şi prezumţii.

Dolul (viclenia). Dolul este inducerea în eroare a unei persoane prin folosirea de mijloace viclene în scopul de a o determina să încheie un act juridic. Dolul nu viciază consimţământul direct, ci prin mijlocirea erorii pe care o provoacă. Ceea ce viciază consimţământul este, aşadar, eroarea provocată de dol. Victima dolului nu se înşeală, ci este înşelată, fiind indusă în eroare de o altă persoană prin mijloace viclene.

Dolul ca viciu de consimţământ presupune două elemente şi anume, un element subiectiv intenţional, constând în intenţia de a induce o persoană în eroare pentru a o determina să încheie un act juridic şi un element obiectiv, material care constă în întrebuinţarea de mijloace viclene prin care se înţeleg acte combinate de şiretenie, abilităţi sau maşinaţiuni cu caracter de înşelăciune, prin intermediul cărora se realizează intenţia de inducere în eroare. Acest element al dolului poate consta nu  numai dintr-o acţiune, ci dintr-o omisiune, dolul fiind cunoscut în acest caz prin denumirea de dol prin reticenţă şi constă în necomunicarea celeilalte părţi a unor împrejurări esenţiale pentru încheierea actului.

Рекомендуем скачать другие рефераты по теме: реферат на тему наука, налогообложение реферат как правильно реферат, шпоры для студентов.



Предыдущая страница реферата | 1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11 | Следующая страница реферата

Поделитесь этой записью или добавьте в закладки